SFÂNTUL ZILEI

Fericitul Ieremia Valahul

În urmă cu 450 de ani, mai precis la 29 iunie 1556, într-un cătun din Moldova, pe atunci cu numele de Tzatzo, din părinţii Margareta şi Costist Stoica, se naşte fericitul Ieremia, primind la Botez numele de Ion.

Demnă de remarcat în viaţa şi vocaţia lui Ion, este mama Margareta, o femeie plină de credinţă, ce a ştiut să transmită fiilor încă din copilărie, pe lângă educaţia umană, o educaţie profund creştină. De aceea, foarte devreme, ea îi vorbeşte despre suferinţa iadului şi uşurinţa cu care se poate ajunge acolo, ca şi despre frumuseţea vieţii creştine şi a urmării acesteia, adică a cerului. Totodată îi spune că există o ţară încântătoare unde trăiesc creştini buni, unde călugării sunt sfinţi şi unde locuieşte papa, vicarul lui Cristos pe pământ. Bineînţeles că toate acestea nu-l lasă indiferent pe Ion, ci, dimpotrivă, îi aprind în inimă dorinţa de a deveni şi el călugăr, pentru a scăpa de iad şi pentru a fi sigur că va ajunge în paradis.

Astfel, la vârsta de 18 ani părăseşte patria şi merge în Italia „unde se află papa şi sunt călugări sfinţi”. Trecând Carpaţii prin pasul Oituz, ajunge la Alba-Iulia, iar de aici, însoţind un medic italian, Pietro Lo Iacomo, ajunge la Bari. Luminat de providenţă, se duce la Napoli, unde intră în conventul Fraţilor Capucini, primind numele de Ieremia, la 8 mai 1578.

Destinat să-i îngrijească pe confraţii săi bolnavi în Conventul „Sfântul Efrem cel Nou”, din Napoli, îi slujeşte timp de 40 de ani cu aleasă blândeţe şi cu mare dăruire. Clericii şi laicii, îmbolnăvindu-se, cer să fie vizitaţi de fratele Ieremia; însă tocmai în urma vizitei unui bolnav, în iarna anului sfânt 1625, fratele Ieremia este chemat de Domnul în ziua de 5 martie.

La 18 decembrie 1959, papa Ioan al XXIII-lea, îi declară eroicitatea virtuţilor, iar la 30 octombrie 1983 papa Ioan Paul al II-lea îl declară fericit.

Imitator fidel al sfântului Francisc, are o mare iubire faţă de Isus răstignit, faţă de Euharistie şi faţă de sfânta Fecioară Maria, pe care o numeşte „Măicuţa noastră”. Smerit şi curajos, vesel şi harnic, se apropie de toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, sănătoşi şi bolnavi. În bolile grele, cei suferinzi recurg la el şi în momentele delicate îi cer ajutorul medici şi infirmieri, invocându-l ca mijlocitor şi ocrotitor.

Fraţii Capucini din Napoli au aşezat osemintele sale spre cinstire în biserica din Conventul „Neprihănita Zămislire”. Acestea, în împrejurările dramatice din sec. al XVIII-lea, s-au pierdut, însă au fost descoperite la 14 octombrie 1947, în apropierea altarului central al bisericii conventului. Transferate mai târziu la Roma, au fost depuse în biserica „Sf. Laurenţiu din Brindisi”, până la 13 decembrie 1961, când au fost readuse la Napoli. Însă fraţii capucini cred că toţi românii catolici doresc să-l aibă în patrie pe fratele lor Ieremia. În acest scop ei au ridicat la Oneşti un sanctuar dedicat fericitului Ieremia, în care vor fi aduse în curând moaştele umilului frate. Să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să grăbească procesul de canonizare şi reîntoarcerea fericitului Ieremia pe meleagurile patriei sale, pentru a ne putea bucura de preamărirea deplină a acestui slujitor atât de credincios Stăpânului veşnic.

Fr. Nicolae Zamfirache, OFMCap.

* * *

„Fericitul Ieremia Valahul, venind din România în Italia, a unit prin trăirea sa Orientul cu Occidentul, trasând o punte simbolică între popoare şi între Bisericile creştine. (…) În istoria voastră bimilenară, atât de bogată, cu atâtea valori de credinţă, Ieremia Valahul este primul român care este ridicat oficial la gloria altarelor”. (Papa Ioan Paul al II-lea, la 30 octombrie 1983, cu prilejul beatificării fratelui Ieremia)

„Bogat neam de oameni suntem noi de am putut să dăm în acelaşi veac, în aceeaşi vreme, un sfânt ca Ieremia Valahul şi un războinic ca Mihai Viteazul”. (Prof. Grigore Manoilescu)

(„Lumina creştinului”, 5/2006)

* * *

Sfântul Victor

martir

Dacă apelativul nu ar risca să apară prea uşor şi nepoliticos, am putea spune că sfântul Ambrozie a fost unul dintre cei mai eficace „talent-scout” ale istoriei. Cercetând în amănunţime istoria oraşului Milano, voi regăsi acolo personaje ilustre, care cinsteau dieceza, în fruntea căreia se găsise el aşa de rapid. Şi, ca un bun „talent-scout”, el ştia şi să-i lanseze pe discipolii săi cu toate mijloacele de publicitate cunoscute pe atunci, mai ales sărbătorile populare, imnurile sacre şi monumentele. Una dintre descoperirile sfântului Ambrozie este tocmai sfântul Victor, despre care el a vorbit în mod difuz în Explanatio evangelii secundum Lucam şi în imnul Victor, Nabor, Felix pii. Alt izvor „istoric”, din care cunoaştem viaţa şi mai ales martiriul sfântului Victor, sunt Actele, care datează din secolul al VIII-lea.

Victor, Nabor şi Felix erau trei soldaţi provenind din Mauritania şi staţionaţi în Milano. Fiind constrânşi, ca şi alţi tovarăşi ai lor de armată şi de credinţă, să aleagă între împărat şi Dumnezeu, alegerea lor a fost clară şi decisă. Dar ascultarea sa faţă de conştiinţă i-a adus lui Victor numai arestarea şi celula de pedeapsă. După ce a fost ţinut şase zile fără hrană şi fără apă, pentru a i se slăbi rezistenţa, a fost târât în hipodromul circului (lângă actuala Porta Ticinese): cu toate că interogatoriul a fost condus de însuşi Maximian Erculeo şi de consilierul să Anulinus, Victor a rămas foarte hotărât în refuzul său de a sacrifica idolilor, pe care l-a păstrat chiar şi după o severă biciuire. Readus în închisoare, acolo unde se află acum Porta Romana, sfântul Victor este chinuit mai departe: printre altele i-au turnat plumb topit pe răni, dar puternica rezistenţă fizică a soldatului african încă nu a fost înfrântă.

Ba chiar, într-o zi, profitând de o lipsă de atenţie a gardienilor săi, a reuşit să evadeze şi să se refugieze într-un grajd părăsit, situat în apropiere de un teatru, acolo unde se află actualmente Porta Vercellina. Dar de data aceasta peregrinarea sa s-a terminat: fiind descoperit, a fost târât într-o pădure de ulmi din apropiere, unde a fost decapitat. Trupul său a rămas neînmormântat timp de o săptămână, dar sfântul episcop Maternus l-a găsit încă intact şi păzit cu fidelitate de două fiare.

Apoi i-a fost construit un mormânt somptuos, lângă care sfântul Ambrozie a voit să-l îngroape pe fratele său Satirus. Sfântul Victor este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi pentru milanezi, care i-au construit şi dedicat biserici şi monumente, dintre care de cea mai tristă celebritate este… închisoarea „Sfântul Victor”. Nu fără nici o legătură este el patronul prizonierilor şi al exilaţilor.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)